ochii albastri

Pur si simplu, emotia in fata dezvaluirii cuvantului. Barbatii ar fi in alb. Femeia, goala. Ideea ca ea sa fie imbracata in negru a fost abandonata.

Ea ii spune ca face parte dintre cei care se duc noaptea pe plaja. El tresare si se trage putin inapoi, ca si cum ar pune la indoiala ce afla de la ea. Apoi ii spune ca o crede. O intreaba : In afara de faptul ca se duce noaptea pe plaja, in afara de dragostea sa, cine e ea?
Ea isi pune matasea neagra pe fata. Zice: sunt scriitoare. El nu-si da seama daca ea glumeste. Nu intreaba.

Tac, se asculta unul pe altul la fel de distrati. Pun intrebari fara sa astepte raspuns. Vorbesc singuri. Apoi el asteapta ca ea sa vorbeasca. Ii place vocea ei si i-o spune , nu asculta intotdeauna cand se vorbeste, dar vocea ei da, o asculta.
Crede ca aici, in aceasta camera, aici, in aceasta lumina de teatru, trebuie cautat inceputul iubirii lui, va chiar cu mult inainte de camera asta, in verile copilariei sale, suportate ca niste pedepse. Nu da nicio explicatie.

Se uita la el cum vorbeste, cu ochii larg deschisi si ascunsi. El nu o vede, sta tot cu capul in jos. Ea ii spune sa inchida ochii, sa fie orb si sa-si aminteasca de ea, de figura ei.

El zice: Soarele pluteste pe suprafata marii!

da dadadada

You know the one thing you’re fighting to hold
Will be the one thing you’ve got to let go
And when you feel the wall cannot be burned
You’re gonna die to try what can’t be done
Gonna stay stay out but you don’t care
Now is there nothing like the inside of you anywhere.

Crepuscul

• - Dormeai foarte profund, n-am pierdut nimic. Ochii lui sclipira.
• Ai vorbit inainte sa plec.
• Am gemut.
• - Ce ai auzit?
• Ochii lui aurii devenira foarte blanzi.
• - Ai spus ca ma iubesti.
• - Stiai asta deja, i-am reamintit, lasand capul jos.
• - Mi-a facut placere sa aud, oricum.
• Mi-am ascuns fata in umarul lui.
• - Te iubesc, i-am soptit.
• - Tu esti viata mea acum, raspunse el simplu.
• In acel moment nu mai aveam ce sa ne spunem. Ne-am balansat in scaun inainte si inapoi in timp ce camera se umplea treptat de lumina.

……………………………………………………………………………………………………………………………

• Ieri, cand te atingeam, erai atat de…ezitanta, de atenta, si totusi aceasi. Trebuie sa stiu de ce. E pentru ca am ajuns prea tarziu? Pentru ca te-am ranit prea mult? Pentru ca intr-adevar ti-ai vazut de viata ta, asa cum am intentionat sa faci? Asta are fi destul de…cinstit. Nu ti-as contesta decizia. Asa ca nu incerca sa imi menajezi sentimentele, te rog – spune-mi doar daca ma mai poti iubi, dupa tot ce ti-am facut. Poti? sopti el.
• Ce intrebare tampita mai e si asta?
• Raspunde! Te rog!
• M-am uitat la el incruntata un lung moment.
• Ceea ce simt eu pentru tine nu se va schimba niciodata. Desigur ca te iubesc – si nu poti face nimic sa impiedici asta!
• Asta e tot ce voiam sa aud!

Atunci gura lui se uni cu a mea si nu m-am putut impotrivi. Nu pentru ca era de o mie de ori mai puternic decat mine, ci pentru ca vointa mea se spulbera in momentul in care buzele noastre se intalnira. Sarutul acesta nu era chiar atat de precaut ca toate celelalte pe care mi le aminteam, ceea ce imi convenea de minune. Daca urma sa ma sfasii si mai mult, macar sa primesc cat mai mult posibil in schimb.

Asa ca l-am sarutat si eu, cu inima bubuindu-mi intr-un ritm nebunesc, incoerent in timp ce respiratia mi se transforma in gafaiala si degetele mi se miscau lacome pe fata lui. Ii simteam corpul de marmura lipit de fiecare trasatura a corpului meu, si eram atat de fericita ca nu ma ascultase – nicio durere din lume nu ar fi justificat o astfel de pierdere. Mainile lui imi redescopereau trasaturile fetei, in acelasi mod in care ale mele i-o atingeau pe-a lui si, in putinele secunde in care buzele noastre s-au despartit, mi-a soptit numele.

Cand am inceput sa ametesc, s-a tras inapoi, dar numai ca sa isi aseze urechea pe inima mea. Am zacut acolo, intinsa, asteptand ca rasuflarea sa incetineasca si sa mi se calmeze.

• Apropo, spuse el cu un ton relaxat. Nu te parasesc.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Facusem atat de mult rau! El spuse putine lucruri; ma tinu in brate pe pat si ma lasa sa-i stric camasa, patandu-i-o cu lacrimi.

Dura mai mult timp decat am crezut ca partea mai mica si distrusa din mine sa planga pana la capat. Si totusi, se intampla, iar eu am fost intr-un final suficient de epuizata ca sa dorm. Inconstienta nu mi-a adus dispartia totala a durerii, ci o diminuare amortita si greoaie, ca un medicament. A facut-o mai suportabila. Dar era inca acolo; eram constienta de ea, chiar si in somn, lucru care ma ajuta sa fac schimbarile pe care aveam nevoie sa le fac.

Dimineata aadus cu ea, daca nu o perspectiva mai luminoasa, macar mai multa stapnire de sine si acceptare. Am stiut instinctiv ca noua ruptura din inima mea ma va durea intotdeauna. Avea sa fie parte din mine acum. Timpul o va face mai suportabila – asa spune toata lumea.

Cand m-am trezit, nu mai eram dezorientata. Am deschis ochii – in sfarsit uscati – si i-am intalnit privirea linistita.

• Hei, am spus eu.
• Vocea imi era ragusita. Mi-am dres glasul.
• El nu raspunse. Ma privi, asteptandu-ma sa incep iar.
• Nu, sunt bine, i-am promis eu. Nu se va mai intampla.
• Isi ingusta ochii la auzul vorbelor mele.

Am citit randurile incet, mai mult pentru mine. “Daca totul ar pieri si n-ar ramane decat el, eu as continua sa exist; iar daca totul ar ramane si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma intr-o uriasa lume straina mie si mi s-ar aprea ca nu mai fac parte dintr-insa.”

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Om… si indragostita cu pasiune.

eu am spus tot, aproape tot

si nu incerc sa fac ca totul sa fie ok, dar daca tot ce ai vrut sa faci a fost sa-mi arunci si alte cuvinte, mai bine nu o faceai. nu e frumos sa omori oameni de doua ori, ii de ajuns o data. mai bine taci, si ma lasi sa-mi impatur gandurile, focalizarea pe anumite lucruri nu e tocmai cea mai buna metoda, dar macar asa uit..

poate crezi ca am trecut peste, te vad fugind, fug si eu. mi-ar place, dar nu pot. calcarea in picioare a sentimentelor nu e tocmai lucrul meu preferat.

si chiar de m-as mai naste o data, si culorile ar curge, si nu ar mai fi nimic, probabil ca tot aceleasi greseli le-as face, si daca nu ar fi asa, nu as fi eu, ai fi fost cunoscut pe altcineva, mai bun poate.

titlu,ce titlu?

Sunt dispus sa fac un pact cu realitatea
Sa recunosc ca am gresit
Sa sparg cu lacrimi zidul peste care ati privit
Si sa va las sa observati ca n-ati putut
Si sa va las sa recunoasteti ca nu m-ati cunoscut
Sunt singur
Si ma grabesc incet
vantul ma bate in fata cu aducere aminte

Veritasaga

nu vreau sa mai ascult dramatizarile astea, playlistu se invarte se invarte si tot la ele ajunge, nu vreau sa ma regasesc printre ele, dar pot? ma macina incet, incet, tot tu esti de vina.

siruri nesfarsite de “si-uri”

astept sa te vad, si astept sa-ti dai seama ca te vreau in viata mea, ca sunt goala fara tine, si astept, si astept

eu simt. tu simti?..vreau sa cred ca pot sa fac si eu ce ai facut tu, sa te fac sa simiti ce am simtit eu, sa vezi ce greu e, sa-ti ingropi noptile in lacrimi.toate pentru tine, copile, te vreau inapoi, te iubesc, prietene..

nu mai e nimic,pe bune.nimic.