Crepuscul

• - Dormeai foarte profund, n-am pierdut nimic. Ochii lui sclipira.
• Ai vorbit inainte sa plec.
• Am gemut.
• - Ce ai auzit?
• Ochii lui aurii devenira foarte blanzi.
• - Ai spus ca ma iubesti.
• - Stiai asta deja, i-am reamintit, lasand capul jos.
• - Mi-a facut placere sa aud, oricum.
• Mi-am ascuns fata in umarul lui.
• - Te iubesc, i-am soptit.
• - Tu esti viata mea acum, raspunse el simplu.
• In acel moment nu mai aveam ce sa ne spunem. Ne-am balansat in scaun inainte si inapoi in timp ce camera se umplea treptat de lumina.

……………………………………………………………………………………………………………………………

• Ieri, cand te atingeam, erai atat de…ezitanta, de atenta, si totusi aceasi. Trebuie sa stiu de ce. E pentru ca am ajuns prea tarziu? Pentru ca te-am ranit prea mult? Pentru ca intr-adevar ti-ai vazut de viata ta, asa cum am intentionat sa faci? Asta are fi destul de…cinstit. Nu ti-as contesta decizia. Asa ca nu incerca sa imi menajezi sentimentele, te rog – spune-mi doar daca ma mai poti iubi, dupa tot ce ti-am facut. Poti? sopti el.
• Ce intrebare tampita mai e si asta?
• Raspunde! Te rog!
• M-am uitat la el incruntata un lung moment.
• Ceea ce simt eu pentru tine nu se va schimba niciodata. Desigur ca te iubesc – si nu poti face nimic sa impiedici asta!
• Asta e tot ce voiam sa aud!

Atunci gura lui se uni cu a mea si nu m-am putut impotrivi. Nu pentru ca era de o mie de ori mai puternic decat mine, ci pentru ca vointa mea se spulbera in momentul in care buzele noastre se intalnira. Sarutul acesta nu era chiar atat de precaut ca toate celelalte pe care mi le aminteam, ceea ce imi convenea de minune. Daca urma sa ma sfasii si mai mult, macar sa primesc cat mai mult posibil in schimb.

Asa ca l-am sarutat si eu, cu inima bubuindu-mi intr-un ritm nebunesc, incoerent in timp ce respiratia mi se transforma in gafaiala si degetele mi se miscau lacome pe fata lui. Ii simteam corpul de marmura lipit de fiecare trasatura a corpului meu, si eram atat de fericita ca nu ma ascultase – nicio durere din lume nu ar fi justificat o astfel de pierdere. Mainile lui imi redescopereau trasaturile fetei, in acelasi mod in care ale mele i-o atingeau pe-a lui si, in putinele secunde in care buzele noastre s-au despartit, mi-a soptit numele.

Cand am inceput sa ametesc, s-a tras inapoi, dar numai ca sa isi aseze urechea pe inima mea. Am zacut acolo, intinsa, asteptand ca rasuflarea sa incetineasca si sa mi se calmeze.

• Apropo, spuse el cu un ton relaxat. Nu te parasesc.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Facusem atat de mult rau! El spuse putine lucruri; ma tinu in brate pe pat si ma lasa sa-i stric camasa, patandu-i-o cu lacrimi.

Dura mai mult timp decat am crezut ca partea mai mica si distrusa din mine sa planga pana la capat. Si totusi, se intampla, iar eu am fost intr-un final suficient de epuizata ca sa dorm. Inconstienta nu mi-a adus dispartia totala a durerii, ci o diminuare amortita si greoaie, ca un medicament. A facut-o mai suportabila. Dar era inca acolo; eram constienta de ea, chiar si in somn, lucru care ma ajuta sa fac schimbarile pe care aveam nevoie sa le fac.

Dimineata aadus cu ea, daca nu o perspectiva mai luminoasa, macar mai multa stapnire de sine si acceptare. Am stiut instinctiv ca noua ruptura din inima mea ma va durea intotdeauna. Avea sa fie parte din mine acum. Timpul o va face mai suportabila – asa spune toata lumea.

Cand m-am trezit, nu mai eram dezorientata. Am deschis ochii – in sfarsit uscati – si i-am intalnit privirea linistita.

• Hei, am spus eu.
• Vocea imi era ragusita. Mi-am dres glasul.
• El nu raspunse. Ma privi, asteptandu-ma sa incep iar.
• Nu, sunt bine, i-am promis eu. Nu se va mai intampla.
• Isi ingusta ochii la auzul vorbelor mele.

Am citit randurile incet, mai mult pentru mine. “Daca totul ar pieri si n-ar ramane decat el, eu as continua sa exist; iar daca totul ar ramane si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma intr-o uriasa lume straina mie si mi s-ar aprea ca nu mai fac parte dintr-insa.”

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Om… si indragostita cu pasiune.

:)

nu ai stiut  si nu cred ca vei mai putea sa stii ca as fi putu fi langa tine mereu…cred ca a fost prea mult pentru amandoi,dar asta e. sa stii ca te iubesc mult, dar am renuntat pur si simplu …

…dar presupun ca toate lucrurile bune au si un sfarsit. te iubesc.  

eu am?

ajut un trandafir sa-si smulga spinii

o sa ajungem sa ne fumam toata mobila din casa.
o sa ajungem sa fumam tablourile,
computerul si sticla de geam
vom fuma canarul si afisul ramas,
vom fuma cartile si uitarea
ne vom fuma amintirile, lumina
veiozei si cutremurul de pamant
vom fuma calendarul
si dupa ce vom fuma tacamurile
si vederea, dupa ce vom fuma fata
de masa si degetele ca niste lumanari
vom aprinde linistiti o tigara

mi-adulmeca fiinta si ma imbraca-n tine

Adorm cu mana pe tine
Si sub buricele degetelor
Imi arde nevoia sa te vad plecat,
Ma trezesc cu mana pe tine
Si sub palma
Simt nevoia sa te vad peste mine
Am plecat.
Azi, maine, ziua de dupa vine
Si tu parca nu mai vrei sa pleci.
Si poate ma doare,
Si poate nu imi vine bine sa te vad in fiecare zi,
Si poate ma doare
Dar cand tu nu esti, ma doare mai tare.
Ma plimb cu mana pe tine
Si-ti tin sufletu-n brate
Si din tine respir
Ma simt bine cu mana pe tine,
Ma imbraca pielea ta
Si e bine asa, mai bine ar fi dac-ai pleca.
Azi, maine, ziua de dupa vine
Si tu parca nu mai vrei sa pleci.
Dar locul meu e aici
Alaturi de tine,
Dar locul meu e aici.

2 in 1

diminetile alea, cand nu pot sa ma trezesc, si privirea lui, prvirea-i alearga prin mine. degetele lui curg pe buzele si fruntea mea, mirosul de cirese se incheaga perfect in dimineata somnoroasa de afara. parfum de primavara se simte tot mai des. faramituri de soapte au inghetat pe buzele-ti desculti, aceasi copii indragostiti ce stau si se privesc nesfarsit in ochi, e atata pace, acolo pe pamantul ochilor tai, in parul tau atata nemurire. iti pot mangaia trupul si ma supun unui vis ciudat. visul ala in care-mi place sa cad usor..

mi-e dor de tine

doamne, dar ce frica mi-e. vad cum se sfarseste totul, si inghet, m-am omorat singura? ma intreb acum, oare mi-am facut asta singura, prin toate datile cand eram convinsa ca nu o sa renunte la mine, m-am jucat cu focul, m-am ars,si mi-e frica rau, dar rau. parca-l vad si acum cum iese pe usa, si ma intreaba, esti sigura, asta iti doresti? NUUU. nu stiu cum pot sa pun capat sentimentelor, sa le stopez si sa le inversez, sa stiu ca te iubesc, ca mi-e dor de tine si te vreau doar al meu, dar eu iti spun sa pleci, te-am lasat sa pleci..

ma vad singura intr-o oglinda, una neagra, care nu reflecta pic de lumina, a carui rasarit a apus demult, pic acolo, si vreau sa-ti simt bratele ca ma inconjoara, ca esti al meu, si eu a ta.  din tine respir, ma sufoc si pic incet, mai incet decat mi-as fi dorit..mult prea incet.