Pur si simplu, emotia in fata dezvaluirii cuvantului. Barbatii ar fi in alb. Femeia, goala. Ideea ca ea sa fie imbracata in negru a fost abandonata.
Ea ii spune ca face parte dintre cei care se duc noaptea pe plaja. El tresare si se trage putin inapoi, ca si cum ar pune la indoiala ce afla de la ea. Apoi ii spune ca o crede. O intreaba : In afara de faptul ca se duce noaptea pe plaja, in afara de dragostea sa, cine e ea?
Ea isi pune matasea neagra pe fata. Zice: sunt scriitoare. El nu-si da seama daca ea glumeste. Nu intreaba.
Tac, se asculta unul pe altul la fel de distrati. Pun intrebari fara sa astepte raspuns. Vorbesc singuri. Apoi el asteapta ca ea sa vorbeasca. Ii place vocea ei si i-o spune , nu asculta intotdeauna cand se vorbeste, dar vocea ei da, o asculta.
Crede ca aici, in aceasta camera, aici, in aceasta lumina de teatru, trebuie cautat inceputul iubirii lui, va chiar cu mult inainte de camera asta, in verile copilariei sale, suportate ca niste pedepse. Nu da nicio explicatie.
Se uita la el cum vorbeste, cu ochii larg deschisi si ascunsi. El nu o vede, sta tot cu capul in jos. Ea ii spune sa inchida ochii, sa fie orb si sa-si aminteasca de ea, de figura ei.
El zice: Soarele pluteste pe suprafata marii!
